TePromovez Blog 940x788 3

„Oare promovarea afacerii mele chiar funcționează sau doar consumă bugete?”

Dacă ești antreprenor sau manager, este imposibil să nu îți fi pus această întrebare măcar o dată. În marea de tactici, canale de social media și bugete alocate pentru reclame plătite, e ușor să pierzi din vedere imaginea de ansamblu.

Multe business-uri stagnează nu din lipsă de bugete, ci din cauza unor mici sincope de comunicare care blochează transformarea vizitatorilor în clienți. Înainte de a schimba agenția sau de a mări sumele investite în reclame, soluția corectă este un diagnostic obiectiv.

Un mini-audit de marketing nu este un proces exclusiv pentru corporații. Este, pur și simplu, radiografia de care orice afacere are nevoie pentru a vedea unde pierde bani și unde poate optimiza strategia. Vestea bună este că poți face o primă evaluare chiar tu, pe cont propriu.

Uite care sunt cei 4 piloni esențiali pe care trebuie să îi analizezi:

1. Mesajul și textele de vânzare (Copywriting-ul)

Site-ul tău poate avea mii de vizitatori, ale căror vizite nu se concretizează în vânzări dacă mesajul principal este ambiguu și aceștia pleacă în primele 3 secunde.

Ce analizezi: Este clar ce vinzi încă de la prima accesare a paginii? Textele vorbesc despre caracteristicile tehnice al produsului tău sau despre beneficiile reale pe care le are clientul?

Sfat: Evită termenii prea corporatiști sau clișeele de tipul „suntem lideri pe piață”. Oamenii cumpără soluții la problemele lor, scrise pe limba lor.

2. Prezența online și experiența utilizatorului

Așa cum explicam și în articolul despre marketingul pe ghicite, o strategie fragmentată distruge încrederea. Site-ul tău este sediul tău digital.

Ce analizezi: Pagina se încarcă rapid și pe telefon? Este ușor pentru un utilizator să găsească numărul de telefon, adresa de e-mail sau butonul de comandă?

Sfat: Intră pe site-ul tău în modul Incognito și încearcă să parcurgi traseul unui client. Orice pas în plus sau formular prea lung scade rata de conversie.

3. Constanța în Social Media

Social media nu mai este demult un loc unde doar „bifăm” o postare ca să arătăm că pagina e activă. Fiecare postare trebuie să aibă un obiectiv clar în spate.

Ce analizezi: Există o coerență vizuală și de mesaj între Facebook, Instagram sau LinkedIn? Postările educă, inspiră sau oferă valoare reală, ori sunt doar imagini cu „Bună dimineața la cafeluță” sau „Cumpără acum”?

Sfat: Mai bine mai rar și extrem de valoros, decât des și irelevant. Calitatea conținutului îți poziționează brandul ca o autoritate premium.

4. Randamentul reclamelor plătite (Google & Meta Ads)

Dacă rulezi campanii de marketing online, cifrele din spatele lor trebuie să îți spună o poveste clară.

Ce analizezi: Reclamele tale aduc doar aprecieri (like-uri) și trafic, sau se transformă în lead-uri calificate și vânzări reale? Mesajul din reclamă se potrivește perfect cu pagina pe care ajunge omul după ce dă click?

Sfat: Nu te lăsa indus în eroare de „metricile de vanitate” (vizualizări, reach). Urmărește costul per achiziție și rentabilitatea reală a investiției (ROI).

Capcana analizei subiective

Cea mai mare provocare atunci când îți evaluezi propria afacere este subiectivitatea. Ca fondator, îți cunoști business-ul pe de rost, așa că ai tendința să treci cu vederea anumite erori de comunicare pentru că mintea ta completează automat golurile. Clientul tău, însă, nu va face asta. El va pleca la concurență.

Pentru a obține un rezultat corect și curățat de subiectivism, ai nevoie de o structură clară de întrebări ghidate.

Treci de la ghicit la cifre clare: Audit în 10 minute

Ca să nu fii nevoit să îți construiești singur tabele complexe de analiză, am simplificat noi întregul proces. Am transformat acești piloni strategici într-un instrument interactiv, rapid și extrem de ușor de parcurs.

Poți descărca gratuit Checklist-ul strategic pentru o prezență online premium.

Îți va lua doar 10 minute să răspunzi cu DA sau NU la întrebările esențiale legate de promovarea ta. La final, vei vedea instant unde funcționezi brici și unde sunt zonele vulnerabile care îți blochează vânzările.


Performanța în marketing începe întotdeauna cu un diagnostic corect, nu cu presupuneri. Rămâi alături de noi pe blog pentru a descoperi și alte strategii practice pe care le poți aplica în business-ul tău.

IDacă însă vrei să treci direct de la analiză la fapte și preferi ca o echipă dedicată să preia implementarea campaniilor tale, scrie-ne un mesaj. Suntem pregătiți să transformăm concluziile în rezultate reale pentru afacerea ta.

No comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *